www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, 24 martie 2013

COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, 24 martie 2013

SLOGAN: "Generația noastră este datoare sa elimine TB" 

Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în fiecare an, pe 24 martie, în întreaga lume se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, urmărindu-se astfel sensibilizarea populației generale și a autorităților implicate în luarea deciziilor privind această importantă problemă de sănătate publică.

24 martie comemorează ziua în care dr. Robert Koch a prezentat, la Berlin, în anul 1882, rezultatele cercetărilor sale privind agentul patogen al tuberculozei. Descoperirea lui R. Koch a deschis drumul către diagnostic și tratament, deși medicația antituberculoasă eficientă nu a apărut decât după anul 1950.

În județul Neamț, în anul 2012, s-au înregistrat un număr de 360 de cazuri noi de tuberculoză (incidență de 64,5 la 100.000 de locuitori), comparativ cu 455 cazuri noi de tuberculoză (incidență de 80,9 la 100.000 de locuitori) în 2011, 451 cazuri noi de tuberculoză (incidență de 80,1 la 100.000 de locuitori) în 2010 și 564 cazuri noi de tuberculoză (incidență 99,9 cazuri la 100.000 de locuitori) în 2009. Tuberculoza s-a menținut cu valori ridicate în mediul rural, în special în zonele Roman și  Roznov.

Pentru marcarea acestui eveniment personalul Compartimentului de Evaluare și Promovare a Sănătății desfășoară următoarele activități:

  • vineri, 22 martie 2013
    • instruirea a 3 elevi ai Școlii Postliceale Sanitare din Piatra Neamț pentru a participa ca  voluntari la activitățile organizate;
    • postarea pe site-ul DSP a unor materiale informative referitoare la tuberculoză;
    • activități de informare a elevilor de la Colegiul Tehnic „Ghe. Cartianu” din Piatra Neamț.
  • luni, 25 martie 2013
    • activitate de informare a populației prin distribuirea de pliante în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean Piatra Neamț precum și în zona Pieței centrale din Piatra Neamț, orele 11.00-12.00.
    • activitate de informare a elevilor Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman, ora 12.00 (activitate susținută de doamna dr. Silvia Ciubotaru, medic pneumolog si domnul dr. Emanuel Nazaretian).

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică Neamț.