În atenția biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor din sistemul sanitar
Având in vedere prevederile art. XIII din O.U.G. nr. 66/13.06.2024, vă facem cunoscute următoarele:
- Autorizaţiile de liberă practică pentru exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist în sistemul sanitar, prevăzute la art. VII pct. 2, emise în baza Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1992/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, vor fi reînnoite de Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România, la data solicitării avizului anual.
- Solicitările pentru emiterea autorizațiilor de liberă practică depuse la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti, aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, vor fi emise de Ministerul Sănătăţii, conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.992/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi reînnoite de Ordinul Biochimiștilor, Biologilor şi Chimiștilor în sistemul sanitar din România, la data solicitării avizului anual.