COMUNICAT DE PRESĂ - Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool, iunie 2020
Slogan: „COVID 19 – Eliminați riscurile asociate consumului de alcool!”
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alcoolul este a 3-a cauză de boală și moarte prematură. Din punct de vedere al consumului total de alcool, România ocupă locul al 3-lea între țările Uniunii Europene și locul al 2-lea din punct de vedere al cantității de alcool consumate de o persoană cu o anumită ocazie. Peste 60% din tineri au început să consume alcool înainte de vârsta de 13 ani.
La nivel european, aproximativ 58 milioane de indivizi sunt mari băutori, iar 23 milioane sunt dependenți de alcool (5,4% din din bărbații de 18-64 ani și 1,5% din femei). Nouă din 10 persoane dependente nu primesc tratament. Ultimele două decenii au adus schimbări semnificative în comportamentul europenilor față de alcool, având un impact decisiv asupra morbidității și mortalității datorate alcoolului. În Europa, tendința descrescătoare a consumului a început din anul 1990, nivelul înregistrând o reducere cu mai mult de o treime în țările mediteraneene și cu un sfert în țările central și vest-europene. În estul și sud-estul Europei, consumul s-a menținut la un nivel constant.
Conform ultimului Raport al OMS (2018), în România, consumul de alcool raportat la efectivul populației în vârstă de 15 ani și peste (consumatoare și neconsumatoare de alcool) a fost de 12,6 litri/capita (în anul 2016). Consumul de alcool raportat exclusiv la populația băutoare a fost de 26,6 litri la bărbați și 9 litri la femei. Aproape 70% din populația în vârstă de 15 ani și peste a consumat alcool în ultimele 12 luni (80% din bărbați și 54,5% din femei). Doar 6,5% din bărbați și 19% din femei nu au au fost abstinenți pe toată durata vieții. Mai puțin de unul din 10 foști băutori renunță la alcool. Deși nivelul consumului de alcool a scăzut progresiv (de la 15 litri în anul 2010 la 12,6 litri în 2016), România depășește cu peste 3 procente mediile europene ale consumului pentru toți anii de studiu. În ultimul deceniu, consumul de alcool neînregistrat a scăzut de la 7 litri în 2010 la 2,2 litri în 2016.
Adolescenții care încep să consume alcool înintea vârstei de 15 ani au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenți de alcool, iar cei care consumă alcool înaintea vârstei de 13 ani au risc de șapte ori mai mare de a deveni mari băutori și de a consuma cantități mari de alcool la fiecare ocazie. Tinerii care obișnuiesc să bea de la o vârstă timpurie sunt mai predispuși să consume și alte substanțe de abuz cum sunt tutunul sau drogurile ilegale, sporind riscul consecințelor negative.
Alcoolul este un factor de risc pentru mai mult de 200 boli, între care: boli de ficat și pancreas, unele tipuri de cancer, diabet, boli cardiovasculare, obezitate, tulburări psihice.
Scopul campaniei este de a promova un comportament responsabil față de consumul de alcool prin informarea populației cu privire la efectele consumului dăunător de alcool asupra sănătății, vieții sociale și profesionale.
În legătură cu relația dintre consumul de alcool și COVID-19, populația trebuie să știe că indiferent de tipul de băutură, concentrație sau cantitate consumată, alcoolul:
- nu distruge virusul SARS-CoV-2;
- nu crește rezistența organismului față de virusul SARS-CoV-2;
- nu ucide virusul din aerul inhalat;
- nu dezinfectează gura și gâtul;
- nu oferă niciun fel de protecție împotriva COVID-19.
Având în vedere situația epidemiologică existentă, Direcția de Sănătate Publică a județului Neamț, prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății, va realiza următoarele activități:
- transmiterea materialelor informative pe această temă primite de la INSP București către reţeaua de mediatori sanitari/asistenţi medicali comunitari din judeţ şi reţeaua medicilor de familie din județ prin intermediul poştei electronice;
- postarea pe site-ul D.S.P. Neamţ şi pe pagina de facebook a compartimentului a comunicatului de presă și a materialelor primite de la I.N.S.P. Bucureşti.
Suportul metodologic al campaniei este asigurat de către Institutul Național de Sănătate Publică.