Direcția de Sănătate Publică

 Neamț

Sectiuni

Alte documente

2.13157894737

1. Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care au susţinut examenul de specialist şi care la data susţinerii examenului nu au stagiul complet, în vederea confirmării ca specialist, vor prezenta ministerului adeverinţa eliberată de unitatea de încadrare din care să rezulte finalizarea pregătirii de specialitate. Cei care nu sunt încadraţi rezidenţi, vor prezenta adeverinţa semnată de îndrumătorul de rezidenţiat. Medicii rezidenţi care solicită întreruperea rezidenţiatului pentru a efectua diferite stagii în străinătate vor prezenta avizul îndrumătorului.

 2. Pentru recunoaşterea stagiilor efectuate în străinătate se vor prezenta documentele de la clinicile din străinătate şi traducerile acestora. Aceste documente sunt comunicate preşedintelui comisiei naţionale de specialitate pentru avizare şi apoi se vor înainta spre aprobare conducerii ministerului.

 3. Solicitările de prelungire a rezidenţiatului pentru diferite perioade: incapacitate de muncă, concediu fără plată, concediu pentru creşterea copilului etc vor fi însoţite de adeverinţa originală eliberată de angajator în care se va preciza durata şi motivul întreruperii.       

 Solicitările adresate Direcţiei Resurse umane şi Certificare pentru deblocarea de posturi de medici, medici dentişti, farmacişti, chimişti, biologi, biochimişti vor cuprinde obligatoriu: postul vacant solicitat pentru deblocare, cu indicarea gradului profesional şi specialitatea, lista funcţilor vacantate de intrarea în vigoare a OUG 34/2009 (14.04.2009), câte posturi au fost deblocate şi ocupate de la acea dată şi confirmarea că unitatea se încadrează în cheltuielile de personal până la sfîrşitul anului şi avizul colegiului profesional.

        Copyright © 2004-2017 Direcția de Sănătate Publică Neamț.