www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Cursuri, examene, concursuri Ocuparea posturilor vacante din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț Ocuparea posturilor vacante în cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț, 2024 Concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, cu normă întreagă de 7 ore/zi, 35 ore/săptămână a unui post temporar vacant de Medic primar în specialitatea epidemiologie

Concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, cu normă întreagă de 7 ore/zi, 35 ore/săptămână a unui post temporar vacant de Medic primar în specialitatea epidemiologie

Concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, cu normă întreagă de 7 ore/zi, 35 ore/săptămână a unui post temporar vacant de Medic primar în specialitatea epidemiologie în cadrul Compartimentului de Supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile

Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț cu sediul în Piatra Neamț, b-dul Dacia, nr.4A, județul Neamț, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante și temporar vacante de medic, medic stomatolog, farmacist, biolog, biochimist și chimist din unitățile sanitare publice sau din direcțiile de sănătate publică, precum și a funcțiilor de șef de secție, șef de laborator și șef de compartiment din unitățile sanitare fără paturi sau din direcțiile de sănătate publică, respectiv a funcției de farmacist-șef în unitățile sanitare publice cu paturi, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, cu normă întreagă de 7 ore/zi, 35 ore/săptămână a unui post temporar vacant de Medic primar în specialitatea epidemiologie în cadrul Compartimentului de Supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile- Program Național de Imunizare.

            Condiții generale și specifice pentru ocuparea postului:

            Poate ocupa un post vacant, persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

            Condiții generale:

    a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

    b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

    c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

    e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei;

    f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

    g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

    h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

            Cerințe specifice:

     a) persoana să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

    b) persoana să cunoască limba română, scris și vorbit;

    c) persoana să aibă capacitate deplină de exercițiu;

    d) persoana să îndeplinească condițiile de studii necesare ocupării postului;

    e) persoana să îndeplinească condițiile de vechime, respectiv de experiență necesare ocupării postului, după caz;

    f) persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

    g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

    h) contractul să nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurență.

 CONDIȚII SPECIFICE DE OCUPARE A POSTULUI

- Studii superioare de lunga durată absolvite cu diplomă de licență în medicină generală

- Vechime în specialitate: 5 ani vechime ca medic specialist în specialitatea epidemiologie

- Certificat de medic primar în specialitatea epidemiologie

- Certificat de membru al Colegiului Medicilor, însoțit de avizul de exercitare a profesiei, în termen.

            Dosarul de concurs va cuprinde următoarele acte :

a)      formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 la HG 1336/2022; - Model disponibil pe site-ul instituției noastre : www.sant.ro

b)     copia de pe diploma de licență și certificatul de primar în specialitatea epidemiologie;

c)      copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d)     dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e)      acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;

f)      certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g)     certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

h)     adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

i)       copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

j)       copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

k)     curriculum vitae, model comun european.

           Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

         Pentru documentele solicitate în copie, candidații trebuie să prezinte și actele originale, care vor fi verificate pentru conformitate de către persoana desemnată pentru înscrierea candidaților.

         Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice. În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

            Concursul va avea loc la Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț în data de 16.09.2024 ora 1000 și va consta în umătoarele etape:

a)      selecția dosarelor pentru înscriere (A) și pentru stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin;

b)     proba scrisă (proba B)

c)      proba practică (proba C).

CALEDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Activitatea

Data/ora/termen

Afișarea anunțului de concurs

02 septembrie 2024

Înscrierea la concurs – depunere dosare

02  septembrie 2024 – 06 septembrie 2024, luni -joi între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 800 - 1400

Selecția dosarelor de concurs

09 septembrie 2024, ora 1030

Afișarea rezultatelor selecției dosarelor

09 septembrie 2024, ora 1630

Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosare

O zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor

Soluționare contestații depunere dosare

Maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor

Proba scrisă

16 septembrie 2024, ora 1000

Afișarea rezultatelor la proba scrisă

Maxim o zi lucrătoare de la data finalizării probei scrise

Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba scrisă

O zi lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise

Soluționarea contestațiilor probă scrisă

Maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor

Proba practică

23 septembrie 2024, ora 1030

Afișarea rezultatelor la proba practică

24 septembrie 2024, ora 1030

Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba practică

O zi lucrătoare de la data afișării rezultatului la proba practică

Soluționarea contestațiilor și afișare

Maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor

Afișare rezultatelor finale ale concursului

Maxim o zi lucrătoare de la data  afișării rezultatelor contestațiilor pentru ultima probă

            BIBLIOGRAFIE

1. Sistemul  de  Supravegherea și Controlul Infecției cu Virusul West Nile;

2. Metodologia De Supraveghere A Tusei Convulsive;

3. Metodologia  De  Supraveghere  A  Rujeolei/Rubeolei;

4. Metodologia De Supraveghere Areacțiilor Adverse Post-Vaccinale Indezirabile –Rapi

5. Ghid De Investigare A Cazurilor Severe Si Grave De Rapi;

6. Ordinul MS nr. 1.101 din 30 septembrie 2016, privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitar;

7. Ordinul MS nr. 1.078 din 27 iulie 2010, privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București;

8. Ordin MS nr. 964 din 31 martie 2022, privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică;

9. Ordinul MS  nr. 1738 din 29 iunie 2022, pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la modalitatea şi frecvenţa de raportare de către furnizorii de servicii medicale, precum şi circuitul informaţional al fişei unice de raportare a bolilor transmisibile şi pentru aprobarea Sistemului de alertă precoce şi reacţie privind prevenirea şi controlul bolilor transmisibile;

10. Ordinul MS nr. 914 din 26 iulie 2006, pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcţionare.

TEMATICA

I. PROBA SCRISA

            *Epidemiologia prevenirea si controlul bolilor infectioase:

                        Infectia cu virusul West-Nile

                        Rujeola

                        Rubeola

                        Tusea convulsiva

            *Reacții alergice postvaccinale

            *Precauțiuni standard

            *Programul Național de Vaccinare

            *Sistemul de alertă precoce şi reacţie privind prevenirea şi controlul bolilor transmisibile

            *Norme privind procedura de autorizare sanitară de funcţionare a spitalului

            *Norme privind structura funcţională a compartimentelor şi serviciilor din spital

            *Norme privind asigurarea condiţiilor generale de igienă

I.                   PROBA PRACTICĂ

            *Măsuri antiepidemice în focarul de tuse convulsivă

            *Principiile, obiectivele și structura calendarului vaccinărilor în România

            *Întocmirea fișei de anchetă epidemiologică (diferite categorii de boli transmisibile)

 

Dosarul de înscriere la concurs se depune în format fizic la sediul unității, în termen de 05 zile lucrătoare de la apariția acestui anunț, respectiv până la data de 06.09.2024 ora 14.00.

            Concursul se va desfășura la sediul din Piatra Neamț, b-dul Dacia, nr.4A, județul Neamț.

            Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afișare la sediul unității și pe site-ul www.sant.ro.

            Relații suplimentare la sediul din Piatra Neamț, b-dul Dacia, nr.4A, județul Neamț, Comp.RUNOS -tel: 0233 /234.441 int.136.

Cu legatura cu acest element

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.