Text: Contrast:  

Tuse convulsivă

Descriere clinică: Afecţiune caracterizată prin tuse cu o durată de cel puţin două săptămâni şi unul dintre următoarele: accese paroxistice de tuse precedate de inspiraţie zgomotoasă sau urmate de vărsături, în lipsa altei etiologii confirmate.
Criterii clinice:
- Orice persoană cu o tuse care durează cel puţin două săptămâni ŞI
- cel puţin unul din următoarele trei:
- accese paroxistice de tuse
- inspiraţie zgomotoasă
- vărsături care urmează acceselor de tuse. SAU
- Orice persoană diagnosticată cu pertusis de către medic. SAU
- Episoade de apnee la sugari. Criterii de laborator: Cel puţin unul din următoarele trei:
- Izolarea Bordetella pertussis dintr-un produs biologic
- Detectarea acidului nucleic al Bordetella pertussis într-un produs biologic
- Detectarea anticorpilor specifici -creşterea de cel puţin 4 ori a titrului de IgG specifice; Criterii epidemiologice: O legătură epidemiologică cu transmitere de la om la om.
Clasificarea cazurilor A. Caz posibil:
Orice persoană care întruneşte criteriile clinice.
B. Caz probabil:
Orice persoană care întruneşte criteriile clinice şi care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat.
C. Caz confirmat:
Orice persoană care întruneşte criteriile clinice şi de laborator.