Text: Contrast:  

Aviz anual medici cu vârsta peste vârsta de pensionare

Informații privind eliberarea avizului anual de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț pentru medicii care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamț și solicită prelungirea activității după împlinirea vârstei de pensionare.

Documente necesare pentru obținerea avizului anual

În vederea obținerii avizului prevăzut de art. 391 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, solicitanții vor depune la sediul Direcției de Sănătate Publică a Județului Neamț următoarele documente:

  1. Cererea medicului privind eliberarea avizului anual, conform modelului DSPJ Neamț.
  2. Copie după CI/BI și, după caz, documentele privind schimbarea numelui.
  3. Adeverință de salariat sau copie după contractul de muncă și/sau contractul de prestări servicii, după caz.
  4. Certificat medical de sănătate tip A5, în care se precizează aptitudinea din punct de vedere medical — fizic, psihic și medicina muncii — pentru exercitarea activității în specialitatea respectivă.
  5. Certificat de membru al Colegiului Medicilor sau al Colegiului Medicilor Stomatologi.
  6. Aviz de liberă practică în termen de valabilitate, emis de organizația profesională: Colegiul Medicilor sau Colegiul Medicilor Stomatologi, după caz.
  7. Declarație pe propria răspundere privind existența sau inexistența reclamațiilor ori sancțiunilor CJAS/Colegiul Medicilor.
  8. Declarație de consimțământ privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
  9. Alte documente din care să reiasă că medicul care solicită avizul anual este în relație contractuală cu CJAS.

Notă: Toate copiile documentelor anexate se certifică prin mențiunea „Conform cu originalul” și se ștampilează/parafează.

Formulare

Regulament privind eliberarea avizului anual

Art. 1

(1) Avizul anual se eliberează, la cerere, medicilor care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate județeană, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, și care au împlinit sau au mai puțin de 15 zile până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) Avizul anual pentru prelungirea activității medicilor se acordă după cum urmează:

  1. medicilor pensionari care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate județeană, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale;
  2. medicilor din diverse specialități care se pensionează la vârsta de 70 de ani, indiferent de sex, conform art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările la zi;
  3. medicilor stomatologi/dentiști care se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex, conform art. 492 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările la zi.

(3) Criteriile privind eliberarea avizului anual sunt:

  1. respectarea prevederilor legale cuprinse în art. 391 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, republicată, prin raportare la dispozițiile art. 391 alin. (1)–(9), respectiv la art. 492 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările la zi, precum și respectarea ROF și a prezentului regulament;
  2. depunerea cererii de eliberare a avizului împreună cu toate documentele solicitate conform alin. (4);
  3. prelungirea activității medicale numai în cazul medicilor aflați în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate județeană, direct sau prin intermediul unui furnizor de servicii medicale;
  4. prelungirea activității medicale în aceeași specialitate în care medicul pensionar solicitant își desfășoară activitatea la momentul cererii;
  5. luarea în considerare a specificului zonei pentru care se solicită prelungirea activității peste vârsta de pensionare;
  6. acordarea avizului pentru continuarea activității medicale într-o unitate sanitară publică dintr-o zonă deficitară din punct de vedere al specialității respective, în care medicul își desfășoară activitatea în baza contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate la momentul formulării cererii; activitatea urmează să se desfășoare în județul Neamț;
  7. luarea în considerare a numărului necesar de medici la nivelul unității administrativ-teritoriale și a numărului medicilor care nu au îndeplinit vârsta de pensionare.

(4) Avizul anual se solicită cu 15 zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare sau înainte de data expirării perioadei pentru care a fost acordat avizul și se eliberează în baza următoarelor documente:

  1. cererea medicului pentru prelungirea activității, conform anexei nr. 1 la regulament;
  2. copie după CI/BI și, după caz, documentele privind schimbarea numelui;
  3. adeverință de salariat sau copie după contractul de muncă și/sau contractul de prestări servicii, respectiv contractul cu CAS județean, după caz;
  4. certificat medical de sănătate tip A5, în care se precizează aptitudinea din punct de vedere medical — fizic, psihic și medicina muncii — pentru exercitarea activității în specialitatea respectivă;
  5. certificat de membru al Colegiului Medicilor sau al Colegiului Medicilor Stomatologi;
  6. aviz de liberă practică în termen de valabilitate, emis de organizația profesională competentă;
  7. declarație pe propria răspundere privind existența sau inexistența reclamațiilor ori sancțiunilor CJAS/Colegiul Medicilor;
  8. declarație de consimțământ privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal;
  9. alte documente din care să reiasă că medicul care solicită avizul anual este în relație contractuală cu CJAS.

(5) Documentele anexate se certifică de solicitant cu formula „Conform cu originalul”, se ștampilează/parafează și se depun într-un dosar încopciat la sediul DSPJ Neamț.

Art. 2 — Procedura de lucru, Asistență medicală și programe

(1) Secretariatul este asigurat de persoanele nominalizate ca titular/supleant în cadrul Compartimentului Asistență medicală și programe, conform Deciziei directorului executiv al DSPJ Neamț nr. 329/10.07.2024.

(2) Secretariatul servește drept punct de contact pentru buna comunicare dintre DSPJ Neamț, medicii care solicită avizul anual și unitățile sanitare cu paturi sau alte unități și are următoarele atribuții:

  1. primește documentele depuse de medicii pensionari sau de reprezentanții furnizorilor de servicii medicale în cadrul cărora aceștia își desfășoară activitatea și le înregistrează la sediul DSPJ Neamț;
  2. analizează documentele și se pronunță, în fiecare caz, asupra necesității prelungirii activității, în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin art. 391 și art. 492 din Legea nr. 95/2006, republicată, precum și prin prezentul regulament.

Art. 4

Avizul anual pentru prelungirea activității medicilor pensionari se întocmește conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la regulament.

Art. 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

(1) Medicii se pot pensiona în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii.

(2) Medicii pot continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului sau prin notificarea casei de asigurări de sănătate de către medicul aflat în relație contractuală directă cu aceasta. Medicul notifică casa de asigurări de sănătate cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii.

(3) Medicii care au depășit limita de vârstă de 70 de ani pot profesa în continuare în unități sanitare private.

(4) Desfășurarea activității după împlinirea vârstei standard de pensionare se face în baza certificatului de membru și a avizului anual al CMR, eliberat pe baza certificatului de sănătate și a asigurării de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.

(5) Prin excepție de la alin. (2), medicii care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, își pot continua activitatea în aceleași condiții după împlinirea vârstei de 70 de ani, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București și de CMR, prin colegiile județene ale medicilor sau al municipiului București, pe baza certificatului de sănătate.

(6) În cazul unităților sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum și al unităților sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii își pot continua activitatea peste vârsta de 70 de ani, la propunerea unității sanitare publice, cu avizul anual al CMR prin colegiile teritoriale și cu aprobarea ordonatorului principal de credite, până la ocuparea posturilor prin concurs.

(7) Medicii deținuți sau internați din motive politice, aflați în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, pot fi menținuți, la cerere, în activitatea profesională pe baza certificatului anual de sănătate. Prevederile se aplică și medicilor care, din motive politice, au fost obligați să își întrerupă studiile, obținându-și licența cu întârziere, ori celor care au fost împiedicați să își reia activitatea profesională.

(8) Medicii care au împlinit vârsta prevăzută la alin. (2) nu pot deține funcții de conducere în cadrul CNAS și al caselor de asigurări de sănătate.

(9) În unitățile sanitare publice, medicii membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, cetățeni români, profesorii universitari, cercetătorii științifici gradul I și doctorii în științe medicale care desfășoară activități medicale continuă, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă, medicii membri ai Academiei de Științe Medicale pot fi menținuți în activitate conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004, cu modificările și completările ulterioare; de același drept pot beneficia și medicii membri ai Academiei Române.