Pentru cei care doresc să desfășoare activități medicale și/sau conexe actului medical în unități medico-sanitare cu personalitate juridică, înființate potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prezentăm actele normative incidente:
- Ordonanța Guvernului nr. 124 din 29 august 1998, republicată, privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, cu modificările și completările ulterioare;
- O.M.S. nr. 153 din 26 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, cu modificările și completările ulterioare;
- O.M.S. nr. 1992 din 14 iunie 2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, autorizarea, dotarea, funcționarea și înregistrarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical, precum și pentru stabilirea documentelor necesare eliberării autorizațiilor de liberă practică pentru personalul care desfășoară servicii publice conexe actului medical, cu modificările ulterioare;
- O.M.S. nr. 1454 din 2 decembrie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical în regim independent, cu modificările ulterioare.
Extras din art. 15 al O.G. nr. 124/1998
(1) Unitățile medico-sanitare cu personalitate juridică, care se înființează potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, vor funcționa cu îndeplinirea următoarelor condiții:
- să aibă obiect de activitate unic, constând în furnizarea de servicii medicale, cu sau fără activități conexe acestora, stabilite prin ordin al ministrului sănătății;
- administratorul societății comerciale sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație să fie medici;
- să fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale.
(2) Dispozițiile art. 4, art. 5 alin. (3), art. 6–8 și ale art. 12 se aplică în mod corespunzător unităților medico-sanitare cu personalitate juridică.