Text: Contrast:  

Evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a SARI – săptămâna 24 februarie – 2 martie 2025 (S09/2025)

De admin , 7 martie 2025

În perioada 30.09.2024 – 02.03.2025 au fost raportate 49.996 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), cu 3,74% mai puține decât în aceeași perioadă a sezonului precedent (51.936 de cazuri):

  • 39.697 de cazuri de IACRS, dintre care 639 spitalizate; 23.495 de cazuri, cu 477 de spitalizări, au fost la copii sub 14 ani;
  • 9.381 de cazuri de pneumonie, dintre care 1.808 internate; 5.289 de cazuri, cu 832 de spitalizări, au fost la copii sub 14 ani;
  • 918 cazuri de gripă clinică, dintre care 252 spitalizate; 660 de cazuri, cu 83 de spitalizări, au fost la copii sub 14 ani.

Ultima săptămână

În ultima săptămână, 24.02.2025 – 02.03.2025 (S09/2025), au fost înregistrate 2.421 de cazuri de infecții respiratorii, o scădere cu 18,48% față de săptămâna precedentă (2.970 de cazuri) și cu 20,75% mai multe față de aceeași săptămână a sezonului precedent (2.005 cazuri):

  • 1.809 cazuri de IACRS, dintre care 48 spitalizate; 978 de cazuri, cu 22 de spitalizări, au fost la copii sub 14 ani;
  • 506 cazuri de pneumonie, dintre care 99 spitalizate; 270 de cazuri, cu 47 de spitalizări, au fost la copii sub 14 ani;
  • 106 cazuri de gripă clinică, dintre care 36 spitalizate; 81 de cazuri, cu 18 spitalizări, au fost la copii sub 14 ani.

Ponderea cazurilor internate în această săptămână, 7,55%, a fost mai mare decât cea din săptămâna precedentă (6,26%).

Vaccinarea antigripală

Până în prezent au fost vaccinate antigripal 27.649 de persoane, dintre care 27.302 fac parte din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat.