Text: Contrast:  

COMUNICAT DE PRESĂ – Campania de promovare a sănătății mintale, ianuarie–februarie 2026

De gw-neamt-7305 , 28 ianuarie 2026

În perioada ianuarie–februarie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), prin Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț, derulează campania națională de informare, educare și conștientizare dedicată sănătății mintale, sub tema „Bunăstarea emoțională vs. dependența digitală” și sloganul „Fii conștient! Viața trăită online are consecințe offline!”.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), sănătatea mintală este o stare de bine în care individul își realizează abilitățile, face față stresului normal al vieții, lucrează productiv și contribuie la comunitatea sa – fiind mai mult decât absența unei tulburări mintale. Campania urmărește creșterea gradului de conștientizare privind dependența de tehnologiile digitale, cu impact crescut asupra sănătății mintale mai ales la copii și tineri, și promovarea comportamentelor preventive, inclusiv a alternativelor offline la divertismentul bazat pe ecrane.

La nivel mondial, aproape 1 miliard de oameni au experimentat o tulburare mintală, iar un adolescent din șapte (10–19 ani) trăiește cu o tulburare mintală diagnosticată. Depresia și anxietatea sunt cauze majore de boală și dizabilitate în rândul tinerilor, iar suicidul este a doua cauză principală de deces la persoanele de 15–29 de ani. Conform Strategiei UE pentru Sănătatea Mintală, înainte de pandemie unul din șase europeni suferea de probleme de sănătate mintală, iar datele din 2024 arată o agravare a acestei poveri.

Pe plan național, peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală, iar incidența depresiei și anxietății la grupa 7–18 ani a crescut constant. Un studiu UNICEF România din 2025, ca și rapoartele Salvați Copiii România, confirmă asocierea puternică între timpul excesiv petrecut în fața ecranelor și scăderea stării de bine, cu creșterea riscului de anxietate și depresie și reducerea comunicării față în față.

Biroul Regional al OMS pentru Europa sugerează opt acțiuni prioritare pentru protejarea sănătății mintale a tinerilor în mediile digitale, dintre care cele mai critice sunt:

  • reglementarea designului platformelor pentru a limita caracteristicile adictive și nocive;
  • responsabilizarea industriei și a intereselor comerciale;
  • transformarea bunăstării digitale într-o prioritate națională de sănătate publică;
  • investiția în alternative offline la divertismentul bazat pe ecran.

Soluțiile necesită intervenții multisectoriale și colaborare între familie, școală și serviciile de sănătate. Un exemplu util este materialul-ghid pentru părinți și îngrijitori, dezvoltat de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei în parteneriat cu UNICEF și Fundația Romanian Angel Appeal.

Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății din cadrul DSP Neamț desfășoară activități în școlile și liceele din județ, la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” și în emisiuni televizate, pentru creșterea nivelului de informare al copiilor, adolescenților și părinților. Închide ecranul pentru a deschide lumea: bunăstarea se încarcă din conexiunea reală cu oamenii, nu din rețea.

Comentarii